Accident grav: un autobuz cu 17 pasageri a luat foc pe DN 19, în judeţul Bihor

  • Pin It

Potrivit căpitanului Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU Crișana, șoferul autobuzului a oprit de îndată ce a observat fumul ce ieșea de la motor, a evacuat toți pasagerii și a încercat singur să oprească flăcările. Depășit de situație, a solicitat ajutor pompierilor, conform Agerpres.

„În jurul orei 15,00, printr-un apel la 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină în Diosig, pentru stingerea unui incendiu produs la un autobuz. Când echipajele au ajuns acolo, incendiul era generalizat în interiorul autobuzului, flăcările se manifestau la întregul autovehicul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

Un echipaj de 14 pompieri mobilizați de la unitatea din orașul Săcuieni, cea mai apropiată stație de pompieri, a intervenit de urgență, dar autobuzul a ars în întregime.

”Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nicio persoană din autobuzul în care circulau nu a suferit din cauza incendiului”, a precizat Roșca.

Autobuzul implicat în incendiu făcea curse regulate între Săcueni și Diosig. Traficul rutier a fost oprit temporar, din cauza fumului dens emanat de flăcări, însă circulația a fost restabilită, imediat după finalizarea intervenției pompierilor.

Articol vizitat de 1 ori



Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *