Liviu Pop schimbă tot: Niciun manual auxiliar sau alternativ nu mai este valabil

  • Pin It

Niciun material auxiliar nu mai este valabil începând de astăzi, a afirmat ministrul Educaţiei, Liviu Pop, într-o conferinţă de presă. Acesta a mai spus că în cel mult 30 de zile o comisie va elabora normele metodologice care vor sta la baza avizării materialelor auxiliare care vor putea fi folosite de către elevi şi profesori.

Ministrul Educației, Liviu Pop, a anunţat cu puţin timp în urmă că face revoluţie în Educaţie chiar înainte să înceapă şcoala. Niciun manual auxiliar sau alternativ NU mai este valabil din acest moment. Până acum, existau câteva sute de astfel de materiale didactice. Asta înseamnă că peste o lună, când reîncepe anul şcolar, elevii NU vor mai fi obligaţi să aibă în ghiozdan astfel de manuale. Deci, părinţii au scăpat de o cheltuială. Totul e însă teoretic. Pentru că, o spune tot ministrul, în practică profesorii vor decide cu ce vin şcolarii la ore.

Ministrul Educaţiei a mai spus că a constatat că ordinul de ministru emis în 2002 şi care stătea la baza materialelor auxiliare nu a mai fost actualizat, el anunţând că de astăzi nu mai este valabil niciun auxiliar.

„Începând de astăzi, auxiliarele nu mai sunt valabile. Niciun material auxiliar nu este omologat, iar în maximul 30 de zile, o comisie va elabora normale metodologice care vor sta la baza avizării şi acreditării acestor auxiliare, astfel încât să avem o zonă clară a acestora”, a declarat Liviu Pop.

Acesta a afirmat că de evaluarea acestor materiale auxiliare se va ocupa Ministerul Educaţiei, doar dacă va avea avizul conform al inspectoratului şcolar şi al asociaţiei de părinţi din unitatea de învăţământ.

„Fac apel către edituri să nu mai transmită niciun material pentru că nu sunt omologate”, a mai spus acesta.

În ceea ce priveşte manualele pentru anul şcolar 2017-2018, ministrul Educaţiei a spus mai sunt 30 de zile până la începerea şcolii şi că licitaţia pentru manuale este în curs. „Consiliul pentru contestaţii a dat răspunsuri, am înţeles că urmeazăşi altele vineri sau luni. Vom lua o decizie după ce avem aceste răspunsuri. Vreau să îi asigur pe părinţi că vor fi manuale până pe 11 septembrie”, a mai explicat acesta.

Articol vizitat de 1 ori



Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *