Primul oraș din România care a pregătit o cușcă pentru urșii periculoși veniți „în vizită”

  • Pin It

Un oraș din România a pregătit o cușcă pentru urșii periculoși veniți „în vizită”, în condițiile în care animalele sălbatice vin tot mai aproape de centrul orașului.

Pe un teren de 300 de mp din Pădurea Dumbrava, Primăria Sibiu va amenaja o cușcă pentru adăpostirea temporară a urșilor tranchilizați ca urmare a intrării în oraș. Iar pentru situațiile în care operațiunile de adormire nu dau rezultate, Primăria pregătește varianta în care vânătorii să protejeze populația.

Modificările legislative prin care jandarmii devin responsabili de utilizarea armelor cu tranchilizant sau gloanțe de cauciuc, cu ajutorul cărora să îndepărteze sau imobilizeze animalele sălbatice care amenință viața oamenilor, a intrat în vigoare în contextul în care în jurul Sibiului au fost raportate exemplare de urși al căror număr este tot mai mare.

Pentru posibilele situații în care astfel de animale sălbatice, potențial periculoase, vor fi tranchilizate pe teritoriul orașului Sibiu de către jandarmi, Primăria a decis să amenajeze o cușcă în care aceste animale să fie adăpostite temporar.

Terenul pe care va fi amenajată această cușcă măsoară 300 de metri pătrați și este situat în Pădurea Dumbrava, în zona fostelor depozite de muniții, scrie Turnul Sfatului.

Cușca va fi administrată de Grădina Zoologică din Sibiu, după cum se arată în proiectul de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor locali în cursul ședinței de săptămâna viitoare. Cușca va fi utilizată, temporar, pentru urșii tranchilizați, înainte ca aceștia să fie transportați în Rezervația urșilor de la Zărnești, de exemplu.

Sibiul a fost în centrul presei naționale și internaționale după ce, în toamna anului trecut, un urs care a ajuns până în centrul orașului a fost, în cele din urmă, omorât.

Articol vizitat de 10 ori



Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *