Raport sumbru: Câţi români au plecat să lucreze în străinătate în ultimii zece ani

  • Pin It

În ultimii 10 ani, 3,5 – 3,6 milioane de cetățeni ai României, un procent de 35% din populația activă, a plecat la muncă în străinătate, a declarat, la Satu Mare, consilierul de stat Borbely Laszlo, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Acesta a demarat miercuri, la Satu Mare, consultările cu autoritățile locale în vederea revizuirii Strategiei de Dezvoltare Durabilă, urmând să se deplaseze în mai multe județe pentru a discuta cu reprezentanții instituțiilor publice în vederea identificării unor soluții la problemele societății.

E o premieră, pentru că e primul județ unde vin, în teritoriu. S-a înființat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, pe lângă primul ministru, un departament pentru dezvoltare durabilă în luna mai. (…) E vorba despre Agenda 2030, care a fost adoptată pe Agenda ONU 2015 și pe care, în mod voluntar, fiecare țară trebuie să o implementeze. Sunt 17 obiective, de fapt tot ceea ce există într-o societate este cuprins în aceste 17 obiective. Din România, conform datelor ONU, după Siria, unde este război civil, în ultimii 10 ani, au plecat cei mai mulți în afară, să lucreze, evident, în Uniunea Europeană, dar și în altă parte, 3,5 — 3,6 milioane de cetățeni, care înseamnă cetățeni activi, 35%. Deci 35% din cetățenii activi din România, în momentul de față, lucrează în străinătate. Trebuie să analizăm, evident, sunt multe cauzele acestei emigrări, dar sunt și probleme sociale și economice, de toate felurile. Din 2009 până în 2015, au plecat din România 28.000 de asistente medicale și 14.000 de medici”, a declarat Borbely.

Potrivit acestuia, o altă problemă este speranța medie de viață, care în România este sub media europeană.

Articol vizitat de 7 ori



Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *