Vreme rea în jumătate din țară. 14 județe sub COD GALBEN de ninsori și viscol. HARTA

  • Pin It

Paisprezece judeţe sunt sâmbătă sub cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane. Încă de vineri seară, în majoritatea zonelor ţării şi-au făcut apariţia precipitaţiile însoţite de vânt puternic.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN de ploi, lapoviţă şi ninsoare valabilă în 14 judeţe, până sâmbătă la ora 18:00.

În intervalul menționat vor fi precipitații în majoritatea regiunilor. În Oltenia, Muntenia, sudul și centrul Moldovei va ploua și se vor cumula cantități de apă de 15…20 l/mp și pe arii restrânse 25…30 l/mp. În Transilvania și Maramureș, precum și la munte, vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare. Izolat se va semnala polei.

În nord-estul Moldovei vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului vor fi și în restul Moldovei, Dobrogea și Bărăgan, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte, mai ales pe creste, precum și pe litoral, vor fi rafale de 60…70 km/h.

De asemenea, în intervalul 02 decembrie, orele 01:00 –13:00, în cea mai mare parte a Carpaților Meridionali și Orientali, precum și în vestul Moldovei vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent, iar vântul va avea intensificări temporare, viscolind și spulberând zăpada, mai ales în zona înaltă de munte.

Articol vizitat de 15 ori



Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *